sâmbătă, 8 decembrie 2012

Mobilier pentru hol

Permiteţi-ne să vă facem întoarcerea acasă şi mai plăcută! Mobilierul din hol În hol, nu petrecem atît de mult timp cât în bucătărie sau sufragerie.Dar în dependenţă de modul în care vor fi petrecute ultimele 5 minute înainte de plecate sau primele 5 la întoarcerea acasă, va depinde dispoziţia noastră pentru toată ziua. Vor trece ele în fericita admirare din toate unghiurile a chipului în oglindă, sau din contra, în căutarea cheilor şi periei de încălţăminte? Aceasta depinde doar de dvs. Şi de modul cum vă veţi putea organiza acest spaţiu mic, dar extrem de important. Deseori suntem tentaţi să eliberăm cît mai mult spaţiu, să ne limităm la minimum de mobilier şi să aruncăm maximum de lucruri inutile. Şi în cele din urmă, holul devine pustiu. Acesta a fost visul dvs.? Însă mai departe începe sumbra realitate, cu ea şi problemele. Dintro dată se dovedeşte că venind acasă, nu aveţi unde să puneţi cheile, umbrela, geanta, mănuşile, pălăria, haina. Aceasta — ca minimum. Deasemenea ar fi bine de pus undeva telefonul, încălţămintea şi papucii de casă, iar în cazul în care aveţi şi un animal domestic — lesa şi botniţa. Comoda din hol, chiar şi una mică, e necesară permanent. E excelent cazul în care dispozitivul include şi un raft sau un sertar. Un atribut indispensabil — umeraşul sau dulapul cu umeraşe, care ar trebui să includă şi cârlige separate pentru genţi. Se poate de pus în hol un fotoliu, o canapea sau scaunde (în funcţie de spaţiul liber existent), făcând mai comodă încălţarea. Un component esenţial al holului – oglinda full-length. Desigur, se poate de limitat la o oglindă deasupra consolei, în care se vede doar faţa şi gulerul, însă nu credeţi ca veţi dori să vă vedeţi în toată înălţimea înainte de a ieşi din casă? În acest sens, sunt extrem de comode dulapurile cu uşi glisante, cu toate că mulţi consideră această alegere prea banală, şi din dorinţa de originalitate, o resping. Dar experienţa arată că mulţi dintre cei care iniţial au decis să renunţe la o oglindă mare în hol, oricum o cumpără mai apoi. Aşa că oglinda full-leght – este o necesitate bine cunoscută.